fbpx

Deschis de Marți până Duminică: 10:00-13:00 și 14:00-18:00. Luni - închis.

10 mai – Ziua Regalității României

Pentru mai mult de trei sferturi de veac (între 1866 și 1947) ziua națională a României a fost sărbătorită la data de 10 mai. Alegerea a fost fundamentată pe faptul că în acea zi a anului 1866 a avut loc sosirea la București a Principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen (1839-1914) și de proclamarea sa ca domnitor al României. Decizia va fi ulterior consolidată de faptul că în aceiași zi a anului 1881 a avut loc ceremonia de încoronare a sa ca rege. România devenea astfel regat. Deviza dinastiei regale va fi Nihil sine Deo! (Nimic fără Dumnezeu!)

Răsturnarea lui Alexandru Ioan Cuza de la putere în debutul anului 1866 de către o surprinzătoare coaliție (care îi grupa deopotrivă pe conservatori și liberali radicali) nemulțumită de radicalismul reformelor impuse de domnitor a dus la instalarea unui guvern provizoriu (Locotenența Domnească). Membrii lui, dar și alți lideri politici au fost conștienți de faptul că acest for executiv trebuie să aibă o existență scurtă și că cea mai importantă misiune a sa trebuie să fie găsirea unui domn. Persista convingerea că prelungirea interimatului ar fi putut crea instabilitate și o intervenție militară străină, care putea nărui actul unirii de la 1859.

Cei mai mulți politicieni au considerat că cea mai bună soluție ar fi aceia a găsirii și instalării pe tron a unui principe străin. Acesta era considerat ca singurul capabil să ofere un echilibru de durată pe scena politică și să menajeze poziția marilor puteri din regiune. Cea dintâi ofertă pentru a ocupa tronul românesc i-a fost făcută prințului Filip de Flandra, fratele regelui Belgiei, dar acesta a refuzat propunerea. Următorul vizat a fost Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, un tânăr prusac bine educat, dintr-o familie de miltari și diplomați. Într-o proclamație a Locotenenței Domnești, redactată la 11 aprilie 1866, justificarea alegerii era făcută în următorii termeni:

„Noi, autorizați de voința națională, conduși de datoria ce avem de a pune frâu tuturor intrigilor și uneltirilor, ce au de scop sugrumarea naționalității noastre, și siguri de astă dată că voința națiunii va fi încoronată de cea mai deplină izbândă, supunem la alegerea directă a națiunii ca domnitor pe Principele Carol Ludovic de Hohenzollern, ce va domni sub numele de Carol I”.

După primirea ofertei, având și sprijinul împăratului francez Napoleon al III-lea şi pe cel al regelui Prusiei, Wilhelm I, Carol va porni spre România la sfârşitul lunii aprilie a anului 1866. Părăsind castelul Sigmaringen de lângă Dusseldorf va traversa Elveţia şi Austria. În ziua de 8 mai ajunge cu vaporul la Turnu Severin, iar pe 10 Mai 1866 intră în Bucureşti.

Începea astfel o domnie de 48 de ani, cea mai lungă din istoria românilor. De-a lungul acesteia Carol I (până în 1881 va purta titlul de principe, iar mai apoi pe cel de rege) a fost figura politică centrală a țării, menținând echilibrul între partidele politice, contribuind la dezvoltarea și modernizarea țării.

Drumul spre progres va fi continuat și de către urmașul său, Ferdinand I Întregitorul (1865 – 1927) al doilea fiu al prințului Leopold de Hohenzollern- Sigmaringen, fratele lui Carol I. În timpul domniei acestuia se va înfăptui unirea tuturor teritoriilor românești într-un stat, România Mare (1918). Suveranul își va lega pentru eternitate numele și de istoria Oradiei, prin istorica vizită (împreună cu soția sa, regina Maria) în urbea noastră din data de 23 mai 1919. Evenimentul avea să consfințească în mod simbolic recunoașterea de facto a unirii Bihorului cu Patria Mamă, decisă de reprezentanții bihorenilor în decembrie 1918 la Alba Iulia, dar împiedicată de la aplicare câteva luni de forțe care nu înțelegeau că împiedecarea alipirii tuturor teritoriilor românești într-o organizare statală unică nu poate fi împiedicată.

Odată cu accesul la putere al regimului communist după cel de-al doilea război Mondial și cu întărirea poziției acestuia pe scena politică românească (inclusiv prin abdicarea forțată a regelui Mihai) ziua de 10 mai nu a mai fost sărbătorită. A trebuit să treacă mai multe decenii până când această nedreptate să se repare. Astfel, prin Legea nr. 103 din 14 mai 2015 s-a hotărât ca „Ziua de 10 Mai va fi sărbătorită în fiecare an ca sărbătoare națională” prin organizarea de manifestări cultural-artistice. În textul actului normativ nu apare explicit denumirea sărbătorii, dar s-a generalizat titulatura de „Ziua Regalității”.

Comentariu