fbpx

Deschis de Marți până Duminică: 10:00-13:00 și 14:00-18:00. Luni - închis.

9 mai 1877 – Proclamarea Independenței de stat a României

9 mai 1877 –  9 mai 2020

Se împlinesc 143 de ani de la momentul în care România a reușit să își proclame independența față de Imperiul Otoman.

Acest lucru a fost precedat de alte evenimente importante care și-au pus adânc amprenta pe dezvoltarea spațiului românesc de la sud și răsărit de Carpați: Unirea Moldovei cu Țara Românească sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza (1859), urcarea pe tron a lui Carol I și adoptarea uneia din cele mai moderne constituții din întreaga Europă a jumătății de secol XIX (1866) etc.

Începând cu anul 1875 au avut loc o serie întreagă de mișcări ale popoarelor balcanice împotriva Imperiului Otoman. Erijându-se în protectorul ortodoxiei din regiune Rusia a decis să intervină în ajutorul acestora, urmărind avansarea spre strâmtorile dintre Marea Neagră și Marea Meditarană și sporirea influenței în spațiul sud dunărean.

În acest context complicat tânărul stat roman a încercat să folosească situația în favoarea sa, urmărind să intre în război de partea Rusiei și să își câștige astfel independența.

Negocierile cu partea rusă au fost lungi și dificile. Lucrurile au fost mult îngreunate de chestiunea Basarabiei, teritoriu smuls Moldovei și anexat Imperiului țarist în anul 1812. În cele din urmă la 4/16 aprilie 1877 România și Imperiul Țarist au semnat la București un tratat care permitea trupelor ruse să traverseze teritoriul țării în drum spre Balcani, cu condiția respectării integrității teritoriale a României. Două zile mai târziu guvernul român a decretat mobilizarea armatei permanente și a celei teritoriale, însumând un efectiv total de peste 125.000 de oameni,

Reacția otomană împotriva nu s-a lăsat mult timp așteptată: diplomații români de la Constantinopol au fost imediat suspendați, mai multe nave românești încărcate cu cereale au fost sechestrate, orașul Brăila a fost bombardat etc.

În aceste condiții în cadrul sesiunii Adunării Deputaților din 29 aprilie și a Senatului de a doua zi, Parlamentul României a declarat rupte legăturile diplomatice cu Imperiul Otoman recunoscând existența stării de război dintre cele două state. Ulterior la 9 mai 1877, sesiunea extraordinară a Adunării Deputaţilor a proclamat Independenţa de Stat a României. Cu această ocazie, într-un discurs memorabil, Mihail Kogălniceanu ocupând atunci funcția de ministru de externe declara:

În stare de rezbel cu legăturile rupte, ce suntem? Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare….Ce-am fost înainte de declararea rezbelului? Fost-am noi dependenţi către turci? Fost-am noi provincie turcească? Avut-am noi pe sultan ca suzeran? Străinii au zis acestea; noi nu am zis-o niciodată. Aşadar, domnilor deputaţi, nu am nici cea mai mică îndoială şi frică de a declara în faţa Reprezentanţei Naţionale că noi suntem o naţiune liberă şi independentă”.

În următoarea zi Senatul a votat „Legea independentei”. Aceasta a fost promulgată imediat de către regele Carol I. Guvernul român a hotărât încetarea plății tributului de 914.000 lei, suma fiind direcționată către bugetul apărării. Tot cu această ocazie a fost instituit și ordinul național Steaua României cu 5 clase, care trebuia să fie acordat tururor cetățenilor care se distingeau pe timp de pace sau război.

Între timp marele duce Nicolae al Rusiei a hotărât să atace cu toate forțele Plevna, un important punct strategic turcesc de pe teritoriul de azi al Bulgariei. Atacurile armatelor țariste au fost respinse cu pierderi foarte mari. În aceste condiții, printr-o telegramă cifrată ducele s-a adresat princepelui Carol I cerându-i ajutorul:

 „Turcii, adunând cele mai mari mase de trupe la Plevna, ne zdrobesc. Rog să faci fusiune, demonstrațiune și, dacă se poate, să treci Dunărea cu armata după cum dorești. Între Jiu și Corabia demonstrațiunea aceasta este neapărat necesară pentru înlesnirea mișcărilor mele”

Principele Carol I a acceptat propunerea marelui duce Nicolae de a deveni comandantul suprem al trupelor ruse și române de la Plevna. Au urmat lupte eroice ale armatei române, punctate de victorii importante la Rahova, Vidin etc.

Proclamată în Parlament, Independența României a fost astfel cucerită și pe câmpurile de luptă, plătită cu eroismul și sângele multor bravi luptători

Desfășurarea tuturor evenimentelor din această perioadă a fost adusă la cunoștința publicului român prin mai multe ziare și reviste. Între acestea un loc de seamă i-a revenit Familiei, condusă de bihoreanul Iosif Vulcan.

În numărul 16 din 17/29 aprilie 1877, cu privire la mobilizarea armatei române în paginile revistei se putea citi:

„România a decisu a-și mobilisa tota armata. La Calafatu se voru concentra doue-dieci de mii de omeni asupra cărora însuși Domnitorulu va primi comanda. O scire mai nouă anuncia că dacă turcii voru trece Calafatu, România va respunde prin proclamarea independenției sale”

În numărul 27 din 3 iulie/15 iulie 1877 a fost publicat un apel către femeile române de a se implica în strângerea de fonduri pentru susținerea armateri române și ajutorarea răniților:

Apelu către Române! Pe țiermurii Dunărei s-a ănceputu un resboiu alu carui scopu este de-a emancipa popoarele creștine de subtu barbara dominațiune a Semilunei. Frații noștri din Romania încă au apucatu armele spre a lua parte la acestu resboiu. Ei sunt resoluți a elupta cu prețiulu sângelui deplina libertate a națiunii, deplina libertate a țierii lor (…) Mii de ostași se redică răniți și mutilați de pe câmpulu de onore; toși acești nenorociți, depărtați de mamele și de sociele lor, ascepta mângîierea și scăparea de la călduroasa îngrijire, de la sprijinulu generosu alu de-apropapelui. E o datorie mai susu de tote umană și creștinească de-a alerga în ajutorulu celor răniți în resboiu. Astădi acesta datoria e totu-deodată și națională!”

În numărul 37 din 11/23 septembrie 1877 a fost publicată proclamația principelui Carol către popor:

„Români! După doue secole de slăbiciune și de înjosire națională, voi, astădi, ați reluatu armele în mână. Oștirile țării au trecut Dunărea. Punendu-mă în fruntea aperătorilor drepturilor și independenței patriei simtu trebuința de a-mi împărtăși cugetările și speranțiele cu națiunea care mi-a încredințatu destinele sale. Acesta dura extremitate era nu ambițiunea mea personală, nu pofta de gloria seu de cuceriri ne scote din posițiunea defenisvă. Bulgaria este pustiită, poporațiunile ei creștine sunt date pradă crudimii ordelor nedisciplinate ale Asiei, resboiulu de esterminațiune este declaratu la totu ce porta numele de crreștinu. Nu avemu deci nici un temeiu de a crede că mulțumită pasivității nostre egoiste o sorta mai buna ar ascepta pe România, cându succese statornice aru pune armatele turcesci în putere de a călca pâmântul românescu!”

Plătit cu numeroase piederi de vieți omenești și cu costuri materiale uriașe actul de independență de la 1877 avea să aibă consecințe numeroase și de durată asupra statului român, favorizându-i dezvoltarea internă și modernizarea.

Imagine: „Atacul de la Smârdan”, tablou de Nicolae Grigorescu

Comentariu