fbpx

Deschis de Marți până Duminică: 10:00-13:00 și 14:00-18:00. Luni - închis.

625 de ani de la moartea reginei Maria de Anjou, soția lui Sigismund de Luxemburg

La data de 17 mai 1395 a trecut la cele veșnice regina Maria de Anjou, fiica regelui Ungariei Ludovic cel Mare și soția regelui Sigismun de Luxemburg.

S-a născut la 14 aprilie 1371. La moartea tatălui ei avea abia 11 ani. Din această cauză s-a format o regență condusă de mama ei, regina Elisabeta. Toată lumea era convinsă însă că nu va putea fi niciodată vorba de o domnie efectivă a Mariei după ce aceasta va atinge limita de vârstă necesară conducerii statului. Pe de o parte regatul maghiar nu fusese niciodată condus de o femeie de la înființarea sa, ori dărămarea acestei tradiții era un lucru dificil dacă nu chiar imposibil. Pe de altă parte însuși nobilimea maghiară fusese obișnuită și se aștepta ca în continuare să fie condusă în luptă de însuși deținătorul tronului. Ori dacă acesta era ocupat de o femeie dorința lor devenea irealizabilă.

S-a pus în aceste condiții tot mai acut problema găsirii unui soț pentru adolescenta regală. Alegerea s-a oprit asupra lui Sigismund de Luxemburg, fiul împăratului Carol al IV-lea. Nu toată nobilimea a fost de acord cu această alegere însă. O parte a acesteia îl va susține pe regele napolitan Carol de Durazzo, unicul membru în viață al descendenței masculine a Angevinilor. Chiar dacă acesta va ocupa pentru o scurtă vreme tronul (1385-1386) în cele din urmă la 31 martie 1387 Sigismund va fi încoronat rege. Avea să dețină această funcție până în 1437.

O problemă asupra căreia istoricii s-au aplecat în mod special, încercând să-i dea un răspuns definitiv a fost acela al modului de împărțire a puterii între Maria și Sigismund. Din ce în ce s-a conturat tot mai clar concluzia că după o scurtă perioadă de tranziție de la încoronarea celui din urmă (de circa un an și jumătate) Maria va deveni din regină domnitoare o regină consoartă, implicându-se tot mai puțin în guvernare. În mod sigur a avut în această ultimă calitate o curte a ei, pentru a cărei întreținere a primit mai multe cetăți, orașe și localități (inclusiv din Bihor, respectiv Cetatea Adrian cu pertinențele sale). Între demnitarii reginei documentele amintesc un trezorier (avea în sarcină gestionarea veniturilor reginei), un postelnic (se ocupa cu paza camerei de dormit, dar avea și atribuții administrative), un stolnic (se asigura de problemele bucătăriei), un paharnic (avea grija asigurării băuturilor la curte) și un comis (se îngrijea de cai).

Pe perioada scurtei sale existențe regina Maria a iubit orașul Oradea și a trecut de mai multe ori să-l viziteze. A contat mult, cu siguranță,  în această dragoste a ei față urbea de pe malurile Crișului Repede și faptul că aici își avea mormântul regele Ladislau, care după moarte avea să fie sanctificat. Mormântul său a devenit un important loc de pelerinaj pentru credincioși din întreaga Europa Centrală, iar Maria a avut de mai multe ori răgazul și prilejul de a se reculege în fața lui și de a-și căuta aici linistea și pacea interioară.

La puțin timp, de pildă, după ce soțul ei a fost încoronat ca rege al Ungariei cei doi au plecat într-o călătorie în cursul cărora a trecut prin mai multe orașe din Croația și Ungaria ajungând și la Oradea, unde documentele îi atestă prezența între 10 și 12 septembrie 1387. La 17 mai 1395, în urma unui stupid accident de călărie, Maria (însărcinată fiind) va muri brusc lăsând un întreg regat îndurerat. Avea abia 24 de ani.

Nu putem ști sigur dacă ea a ales încă din timpul vieții să fie înmormântată la Oradea sau dacă cei apropiați ei au considerat că acest loc e cel mai potrivit pentru odihna sufletului ei, în apropierea mormântului unui rege în fața căruia s-a închinat adesea și în vecinătatea mormântului unei alte regine care era înmormântată aici, respectiv regina Beatrix, soția regelui Carol Robert de Anjou.

Însuși Sigismund de Luxemburg va alege ca loc de înmormântare Oradea, în decizia sa cântărind mult desigur faptul că Maria, prima sa soție, cea care i-a oferit șansa de a deveni conducătorului regatului maghiar, aștepta Judecata de Apoi de aici. Dorința lor nu s-a materializat decât parțial. Mormintele lor, descoperite întâmplător în cursul secolului al XVIII-lea au fost mutate din fortăreața orădeană. Cu toate acestea prezența lor aici, timp de mai multe secole, înobilează orașul și Cetatea Oradiei și îi oferă un statut pe care nici o altă fortificație de pe teritoriul României nu îl mai are: acela de a fi adăpostit rămășițele mai multir capere încoronate și a singurului împărat al Imperiului Romano-German (funcție pe care Sigismund o va deține începând cu anul 1443) înmormântat în afara imperiului şi totodată singurul împărat înmormântat pe teritoriul de azi al României.

Comentariu