fbpx

Deschis de Marți până Duminică: 09:00-13:00 și 14:00-17:00. Luni - închis.

9 octombrie – Ziua Națională de Comemorare a Holocaustului

Ziua Holocaustului este marcată, în România, în fiecare an, la data de 9 octombrie și a fost instituită prin Hotărârea de Guvern nr. 672/5 mai 2004, la propunerea Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România, condusă de laureatul premiului Nobel pentru Pace, Elie Wiesel. Potrivit prezentei Hotărâri de Guvern, cu prilejul Zilei Holocaustului, „vor fi organizate acțiuni culturale, simpozioane, mese rotunde și alte acțiuni cu tematică specifică”.

Muzeul Istoriei Evreilor din Oradea se alătură acestui demers. Astfel, în cadrul parteneriatului cu Centrul de Tineret “The Spot”, reprezentat de doamna Delia Mela, la Sinagoga Muzeu va avea loc o întâlnire cu elevii de la Colegiul Tehnic Mihai Viteazul, însoţiţi de doamna profesor Alice Popa. Muzeograful Diana Iancu le va vorbi elevilor despre semnificația zilei de 9 octombrie și despre muzeu, instituţie care reprezintă un justificat elogiu adus comunității evreiești din Oradea, dar totodată și un loc al memoriei, ce amintește calvarul evreilor orădeni în anul de groază 1944 care a cuprins oraşul.

La 9 octombrie 1941 a început deportarea a peste 26.000 de evrei din Suceava, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Rădăuți, Gura Humorului și din alte localități din vecinătate către Transnistria, după ce, la 14 septembrie 1941, începuse deportarea evreilor din Basarabia și Bucovina. Fără a putea stabili cu exactitate care este numărul evreilor români și al evreilor din teritoriile aflate sub administrație românească care au fost uciși în timpul Holocaustului, Comisia Internațională pentru Studierea Holocaustului din România apreciază că, în timpul Holocaustului, în România și în teritoriile aflate sub controlul său au fost uciși sau au murit între 280.000 și 380.000 de evrei români și ucraineni, la care se adaugă și aproximativ 135.000 de evrei români care trăiau în Transilvania de Nord, aflată pe atunci sub conducere maghiară, precum și 5.000 de evrei români care se aflau în alte țări din Europa.

Această zi nu este doar un omagiu adus victimelor lagărelor naziste, ci și o recunoaștere publică și colectivă, a unui fapt istoric tragic, pe care ţări din Europa au fost în stare să îl săvârşească. Este, totodată, şi un semnal de alarmă cu privire la actele de antisemitism care se consumă în zilele noastre. Nu este suficient să condamnăm răul, ci avem datoria de a conserva memoria acestei perioade tragice, de a fi mesagerii mărturiilor supravieţuitorilor, pentru ca astfel de fapte să nu se mai întâmple niciodată, nicăieri.

Avem obligația morală de a cunoaște Holocaustul, de a ține vie amintirea victimelor, a celor 6.000.000 de evrei, exterminați prin cele mai crude mijloace.

Comentariu