fbpx

Deschis de Marți până Duminică: 10:00-13:00 și 14:00-18:00. Luni - închis.

Deschiderea expoziției Matia Corvin – Viața la Curtea Regală

Vizitatorii de toate vârstele au posibilitatea să descopere fragmente importante din viața cotidiană a curții regelui Matia Corvin, renumită în perioada Evului Mediu, readusă în actualitate cu ajutorul figurinelor tridimensionale, începând de vineri, 29 noiembrie, orele 16:00.

Copii vor avea la dispoziție o sală interactivă, unde se vor bucura de jocuri și jucării medievale pe care le pot testa, acestea fiind concepute din materialele vremii, aflate la pol opus față de tehnologia la care cei mici au acces în prezent.

Expoziția este una deosebită datorită faptului că ilustrează o perioadă a Evului Mediu într-un mod neconvențional, în formă tridimensională, fiind utilizate și efecte vizuale și sonore. Personajul central este regele Matia Corvinul, o personalitate cu calități multiple, prototipul omului renascentist (omul universal), cultivat, diplomat etc. În jurul lui a prins viață faimosa curte domnească renascentistă regală de la Buda.

Expoziția poate fi văzută de marți până duminică, între orele 9:00-17:00. Prețul unui bilet este de 10 lei/persoană (adult/copil).

Pentru informații suplimentare despre bilete și rezervări, ne puteți contacta la numărul de telefon: 0359 191 096 și pe adresa de mail: contact@muzeulmoo.ro