Deschis de Marți până Duminică: 09:00 și 17:00. Luni - închis.

Expoziție stradală General Traian Moșoiu

Locație Piața Unirii Oradea

Data de expunere: 16 aprilie – 23 mai

Oradea sărbătorește,  centenarul intrării Armatei Române în Oradea și eliberare orașului de bandele maghiare bolșevice ale lui Bela Kun, ce terorizau populația românească și maghiară. Pe 20 aprilie 1919, în duminica Sfintelor Paști, în fruntea diviziilor românești, care au pătruns primele în orașul de pe Criș, s-a aflat generalul Traian Moșoiu, eroul legendar al Ardealului,
 
Născut într-o familie înstărită de crescători de oi, din zona Branului, jud. Brașov, tânărul Traian Moșoiu a urcat, treaptă cu treaptă, în ierarhia militară, ajungând, în anul 1919, general de divizie.
 
Supranumit „Arhanghelul Ardealului”, Traian Moșoiu a comandat în război, un regiment, 2 brigăzi, 3 divizii, un comandament de armată și două mari grupări de trupe cu misiuni de mare importanță (Grupul de Nord și Gruparea de Manevră).
 
Membru marcant al Partidului Național Liberal, președinte a Filialei Bihor a PNL (1924-1932), s-a implicat activ în susținerea financiară a județului Bihor, fiind, totodată, și membru în două legislaturi, în Senatul României.
 
A ocupat portofoliul de ministru al Războiului (2-13 Martie 1920), al Comunicațiilor (24 Ianuarie – 30 Octombrie 1922) și al Lucrărilor Publice (1 Decembrie 1923 – 29 Martie 1926). În 1930, îl regăsim ca făcând parte din „Ordinul Masonic Român”, cu gradul 33, Pro Mare Maestru.
 
A decedat la 30 iulie 1932, în casa sa din București, fiind înmormântat în Cimitirul Bellu.