fbpx

Deschis de Marți până Duminică: 10:00-13:00 și 14:00-18:00. Luni - închis.

Înființarea ghetoului din Oradea – 3 mai 1944

Impunerea Dictatului de la Viena (30 august 1940), prin care partea de nord a judeţului Bihor – care includea şi oraşul Oradea – a intrat în componenţa Ungariei horthyste, a avut consecințe tragice asupra locuitorilor evrei. Au fost impuse o serie de măsuri antievreiești. Populația orașului Oradea se ridica în acea perioadă la aproximativ de 90.000 de locuitori, din care în jur de 30.000 erau evrei.

Chestiunea instaurării ghetoului orădean s-a pus în discuție în cadrul unei ședințe, ținută în primărie, la 30 aprilie 1944. Cu această ocazie, dr. Gyapay Lásló, viceprimarul orașului a declarat: “Dacă mi se va da mână liberă, în trei zile voi înălța ghetoul, iar în alte patru, voi așeza în el pe evreii din Oradea”.

Plasarea acestora în ghetou a început la 3 mai și s-a încheiat la  9 mai 1944.

Ghetoul din Oradea a fost cel mai mare din Ungaria, cu excepția celui din Budapesta. Avea o suprafață de 130 iugăre. În acest spațiu, privați de hrană, în condiții mizere, au fost constrânși să locuiască aproape 25.000 de evrei. Era delimitat spre nord de actualul Parc 1 Decembrie și, în prelungire, de strada General Traian Moșoiu, la vest de str. Avram Iancu, la sud de strada Sucevei, iar la est de Piața Cetate.

În cadrul lui au funcționat un Comitet de conducere al ghetoului, un Consiliul Evreiesc și Poliția evreiască internă – necesară menținerii ordinii.

Un alt ghetou a fost destinat celor 8000 de evrei proveniți din comunitățile rurale a 12 districte: Salonta, Aleșd, Marghita, Valea lui Mihai, Cefa, Sălard, Săcuieni și următoarele districte care azi se află în Ungaria: Biharkerestes, Sárrét, Derecske, Berettyóújfalu. Acesta era situat în zona pieței Cazărmii.

Comanda supremă asupra celor două ghetouri a revenit unui comitet format din Eugen Péterffy, Gyapay Ladislau și Ioan Nadányi. Până la 10 mai, când puterea a fost preluată de jandarmi, ghetoul s-a aflat sub comanda căpitanului Imre Németh și a ofițerului Kováts Nagy István. Ei erau subordonați lui Weiholz, comandantul Gestapoului din oraș și Reiner Károly, prefectul orașului.

Ghetoul din Oradea se diferențiază de celelalte ghetouri din Transilvania prin faptul că, în pofida instrucțiunilor generale potrivit cărora evreii din detașamentele de muncă nu trebuiau internați în ghetouri, Eugen Péterffi a dispus inclusiv ghetoizarea acestora.

Regulamentul de ordine interioară cuprindea dispoziţii drastice: „Ghetoul este păzit de jandarmi. Cei ce încearcă să părăsească fără permisiune, în loc interzis sau fără să fie însoţiţi de jandarmi, vor fi împuşcaţi de jandarmi. Legătura cu lumea exterioară este complet întreruptă. … Fiecare poate locui numai în casa şi camera ce i-a fost repartizată. … În ghetou trebuie să fie linişte şi în timpul zilei. Sunt interzise strigătele, zgomotul, cântatul, certurile. Între deşteptare şi stingere ghetoul trebuie să fie pustiu şi mut. … Cine nu respectă ordinele va fi trimis în lagăr de pedeapsă …”.

Cea mai zguduitoare perioadă a vieții din ghetou a început atunci când s-a înființat biroul de cercetări al jandarmeriei, numit „Dreher” sau „Monetăria”. Biroul s-a instalat în fostele încăperi ale fabricii de bere „Dreher-Haggenmacher”. Aici au fost amenajate camere de tortură în care cei chemați să facă declarații erau supuși la cele mai inumane pedepse pentru a mărturisi unde și-au ascuns banii, lucrurile de valoare etc. La început au fost percheziționați cei mai bogați evrei din oraș: directori de fabrică, funcționari, avocați, medici Nu s-a ținut cont că erau bătrâni, bolnavi sau femei.

Victimele erau bătute cu cureaua sau biciul până își pierdeau cunoștința. Legați fedeleș, cu mâinile la picioare, și astfel suspendați pe bare de fier, erau loviți permanent, pe apucate. Nu erau torturați doar fizic, ci și psihic. Alte metode de tortură constau în introducerea de curent electric în părțile cele mai sensibile ale corpului, inclusiv în organele genitale.

În ultimele zile ale lunii mai 1944 a început deportarea evreilor spre lagărele de exterminare. Punctul de tranzit a fost stabilit în parcul Rhėdey (actual parc Nicolae Bălcescu). „Trenurile morții” au pornit din Oradea în intervalul 25 mai și 3 iunie. Zilnic se îndreptau spre lagărele de concentrare, în cele mai umilitoare condiții, între 2500-3000 de evrei. Majoritatea evreilor din Bihor au fost deportați la Auschwitz-Birkenau.

Odată cu încheierea războiului, aproximativ 2.000 de supraviețuitori s-au întors în oraș. Suferinţa populaţiei evreieşti avea să fie prelungită. Supraviețuitorii Shoah-ului au întâmpinat mari dificultăți materiale. Majoritatea sufereau de diverse boli și afecțiuni, cauzate de condițiile inumane din ghetouri și lagărele de concentrare, precum și din detașamentele de muncă din timpul războiului. Reintegrarea în drepturi a populaţiei evreieşti a fost lentă şi parţială.

Împlinirea a 76 de ani de la înființarea ghetoului din Oradea trebuie să se constituie pentru noi toți într-un moment de reflexie. În tumultul vieții de zi cu zi ne amintim noi oare suficient de mult de aceşti bărbaţi, femei și copii ai Oradiei? Cum? De ce ar trebui să ne pese? Se mai poate întâmpla? Cum prevenim prejudecăţile şi intoleranţa?

Dincolo de toate aceste întrebări un lucru rămâne cert: acela că drama și suferințele lor nu trebuiesc uitate niciodată!

Comentariu